Prăbușirea prețurilor la țiței și gaze pe piețele internaționale ar putea amâna planul de listare a producătorului OMV Petrom pe bursa londoneză, acționarii companiei controlate de grupul austriac OMV fiind convocați pe 26 aprilie pentru a aproba prelungirea cu un an, până la 31 decembrie 2017, a valabilității aprobării acordate anterior de AGA pentru cotarea OMV Petrom la London Stock Exchange.
Diferența dintre deținerea cumulată de capital a acționarilor prezenți la AGA și cea a celor care au votat pentru listarea la Londra este echivalentă cu deținerea statului român la OMV Petrom, de 20,64% din acțiuni, ceea ce înseamnă că reprezentantul statului în AGA de marți fie s-a abținut, fie a votat împotriva listării.